luni, 13 februarie 2012

Despre timp




La cel mai înalt nivel al unităţii, nu este timp. Acesta este nivelul Spiritului, al lui Dumnezeu, al fiinţării pure. La acest nivel, nu există nici o dezvoltare, nu  există A DEVENI ci doar A FI

La cel mai scăzut nivel de unitate, la care separarea este experimentată cel mai puternic, o goală, liniară noţiune de timp este angajată. Prin "goală" , vreau să spun o noţiune ştiinţifică, abstractă de timp care este complet lipsită de subiectivitate şi de conţinutul simţirilor. Timpul în această accepţiune este o structură obiectivă în afara voastră. Timpul este ceva prevăzut peste experienţele voastre ca un cadru extern.


Un "curriculum vitae", de exemplu, pe care îl trimiteţi atunci când aplicaţi pentru un loc de muncă de multe ori constă în prezentarea obiectivă şi cronologică a faptelor. În acest an am făcut asta, în acel an am absolvit acea şcoală, etc. Puneţi accentul pe latura vizibilă, exterioară a lucrurilor. Partea interioară a lucrurilor - motivaţia, semnificaţia, subiectivitatea - este lăsată pe dinafară.

Pe nivelele energetice dintre unitate şi separare, timpul este o realitate care "fluctuează" cu experienţa voastră. Timpul este o notiune experienţială: un fel de a grava experienţa. La aceste nivele,  este timp dar nu este ceva independent sau extern experienţelor tale.

De exemplu, cu privire la planurile astrale unde călătoriţi în timpul somnului şi, de asemenea, după ce muriţi, nu există nici un "ceas al timpului." Ceasul este ultima încercare de a dezlega timpul de subiectivitate, adică de voi şi de experienţele voastre. Este o mare iluzie. Pe nivelul astral, timpul este ritmul experienţelor voastre. Uneori vă odihniţi, apoi vă întâlniţi cu cineva, apoi studiaţi ceva pentru voi înşivă, etc.  Punctul în care o etapă se încheie şi o alta începe nu este determinată de ceasul timpului - ceva exterior - ci de fluxul interior de sentimente, de ceea ce vă pare natural.

Acest sentiment natural al timpului sau ritmului poate fi deasemenea parte din viaţa pe pământ. Subiectivitatea timpului, şi anume faptul că timpul poate fi experimentat diferit în circumstanţe diferite, vă este familiară tuturor. Spuneţi că "timpul zboară" atunci când vă distraţi, în timp ce timpul pare că stă, atunci când sunteţi în sala de aşteptare la dentist sau la o coadă la supermarket.

Acum scepticul din voi ar putea spune: timpul este perceput ca fiind deplasarea înceată atunci când circumstanţele sunt experimentate ca negative, întrucât timpul trece aparent mai repede atunci când circumstanţele sunt pozitive. Dar timpul în sine este întotdeauna acelaşi, ticăind în acelaşi mod rigid, indiferent cum experimentăm lucrurile.

Acesta este "cadrul obiectiv " al noţiunii de timp numită, de asemenea, şi noţiunea liniară de timp. Ea provine dintr-o abordare raţionalistă, ştiinţifică a timpului.

Dar imaginaţi-vă că nu ar exista nici un ceas, nici zi nici noapte, nici influenţe naturale cum ar fi soarele, luna şi mareele prin care să măsuraţi timpul. Atunci v-aţi putea baza doar pe propriul vostru sentiment subiectiv de timp.

Măsura voastră obiectivă a timpului - ceas - nu este într-adevăr bazată pe ceva exterior, ci este produsul minţii umane care doreşte să împartă şi să clasifice. Mintea umană are abstractizată o anumită ordine a lucrurilor din fenomenele naturale de pe pământ. Dar, " timp în sine", independent de factorul uman, nu există. Este o iluzie care este produsă de un tip de conştiinţă, care este prinsă în credinţa în separare.

Timpul este, în esenţă, subiectiv. Timpul este o modalitate de a sculpta experienţa în aşa fel încât să-i puteţi da un sens. De exemplu, puteţi spune despre cineva: "el este un suflet bătrân." Vă referiţi, de fapt la numărul de ani sau de vieti, atunci când vă referiţi la bătrâneţe? Sau prin "bătrân" vreţi să spuneţi că el exprimă anumite calităţi, cum ar fi înţelepciune, echilibru şi seninătate, mai degrabă decât o anumită durată de timp? Referirea la timp în expresia "suflet bătrân" este de fapt o referire la experienţă.

Timpul, în deplinul sens al cuvântului este "dinamica de a deveni" la nivel interior. Acesta poate fi un concept util în măsura în care vă ajută să articulaţi ritmul natural sau fluxul lucrurilor. Dar când este conceput ca ceva obiectiv, aflat de o parte şi cealaltă a voastră, el tinde să vă limiteze şi să vă distragă. Voi nu sunteţi limitaţi la un anumit termen. Voi nu sunteţi o fiinţă liniară . Există niveluri ale fiinţei voastre care sunt în afara cadrului de timp pe care îl experimentaţi în prezent. Este un aspect al vostru, adică multidimensionalitatea voastră asupra căreia dorim să vă atragem atenţia acum.

Pamela Kribbe

Niciun comentariu: