Relatia cu Dumnezeu

"Despre lucruri ce rămân" 

Profesor Paul Krizner, 

   Editura Concordia, Arad-2011

Recenzie

            Dumnezeu este iubire (I. In .4,16). Şi fiind Iubire intră într-un dialog cu lumea Sa şi mai ales cu omul, coroana creaţiei şi „lucrul mâinilor Lui”. Acest dialog al iubirii l-am primit în mod desăvârşit prin Iisus Hristos, Dumnezeu întrupat pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Dar, acest dialog se comunică mai departe prin Biserică şi prin oamenii ei. Omul este fiinţă dialogică prin fiinţa ei şi are mereu nevoie de dialog, de răspuns la căutările sale, la năzuinţele sale, la aşteptările sale.

            „Cine a făcut lumea?”, „Cine ne-a făcut pe noi?”, „Cu ce scop?” şi „Încotro ne îndreptăm?” sunt întrebări esenţiale din viaţa fiecărui om. Încă din Antichitate, filosofii întreţineau discursuri şi dialoguri, unele memorabile(precum cele ale lui Platon, sau Socrate) în care încercau să dea răspunsuri cât mai mulţumitoare ascultătorilor. Mai apoi, prin venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Revelaţia a fost desăvârşită. Mântuitorul Însuşi mărturiseşte despre El: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”(In. 14, 6). Astfel în lumina acestor cuvinte, totul se umple de bucurie, de lumină şi de sens.

            Cartea „Despre lucruri ce rămân” a d-lui profesor Paul Krizner, alcătuită din eseuri, articole şi lucrări îşi propune să trateze teme variate, atât din punct de vedere teologic, dar şi filosofic. Trebuie să menţionăm că din cele lecturate vom putea lesne să observăm o vastă pregătire a autorului, absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Pr. Dr. Ilarion V. Felea” din Arad, atât licenţiat cât şi masterat. Vom vedea că în cadrul fiecărei tematici va avea o solidă argumentare biblică şi patristică, specifică teologului, dar în cadrul altor articole argumentarea va fi filosofică şi chiar filologică, specifică omului literat, omului dedicat studiului şi orientării asupra mai multor domenii ale culturii, încă din perioada studentiei. Ceea ce dă o notă aparte eseurilor este experienţa de viaţă a tânărului teolog dobândită în anii de profesorat, începând din anul 2009 până în prezent. Fiind în preajma copiilor şi analizând din întâmplări concrete stările lor sufleteşti este mult mai uşor a vedea pe de o parte, acea lumină a botezului, astupată de lumea secularizată, dar şi greutăţile şi încercările de a-şi forma o personalitate puternică, deşi nu de puţine ori pe temeiuri mai puţin solide, pe de altă parte.

            Temele, deşi variate, ce alcătuiesc acest volum, au un fir roşu cele străbate, acela al iubirii chenotice, jertfelnice a lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. În creştinism, iubirea sparge tiparele. Ea nu poate fi un concept, „ci este virtute, un dar, vine de la Dumnezeu şi se revarsă în creaţie, însă de multe ori, creaţia o respinge, pentru că iubirea înseamnă un mod de viaţă hristic, ceea ce în umanitatea contemporană lipseşte adesea,” crede profesorul Paul Krizner în lucrarea sa. Lumea secularuzată, într-un proces, parcă accelarat de ateizare, nu simte dragostea lui Dumnezeu, este oarbă a vedea bunătatea Lui, mila Lui. Iar această orbire duhovnicească duce şi la slăbirea comuniunii dintre oameni, lipsa respectului, a bunului simţ, a întrajutorării, lucruri sesizate în acestă carte: „Trăim într-o lume dezorganizată, care se desacralizează cu fiecare clipă trecută, într-o lume unde bunul simţ e condamnat la moarte, unde sinceritatea nu-şi mai are rostul, iar egalitatea dintre oameni a fost de mult spânzurată.” Iar aceste minime „reguli”, dacă le putem numi aşa, sunt distruse ne gândim cu tristeţe ce efecte negative în societate, dar şi în comuniunea vieţii bisericeşti. „Cât de minunaţi şi de frumoşi sunt oamenii când se ajută între ei şi, cu atât mai mult, cei ce unii pentru alţii se roagă pentru că aşa se înmulţeşte dragostea”, remarcă autorul nostru. Iubirea lui Dumnezeu pentru oameni se manifestă şi în filantropie, în grija pentru cei sărmani: „Dacă susţinem că viaţa noastră o trăim în duhul iubirii lui Hristos trebuie implicit să-l iubim şi pe aproapele nostru care poate are o stare materială mai precară şi suntem datori să ne aplecăm mai mult la nevoile lui şi să- l ajutăm.”

            Desigur, că în zilele noastre fiecare îşi vede de viaţa sa, de nevoile sale, de problemele sale, fără a avea timp de ceilalţi. Egoismul a devenit idolul lumii de astăzi. Lucruri simple, lucruri ce ne sunt la îndemână, pot în schimb să aducă bucurie nesperată celor din jur. Cât de rar se găsesc oameni care să gândească la fel, pentru binele comun, pentru a se bucura unul de întâlnirea cu celălalt şi viceversa. Cât de rar întâlnim prietenii adevărate. „Prietenii ne sunt mai dragi ca lumina zilei şi pentru ei am fi în stare să renunţăm la noi... prietenul şi prietenia sunt daruri dumnezeieşti de care trebuie să ne bucurăm atâta vreme cât sunt cu noi şi să le păstrăm în suflet când nu le mai avem,”spune autorul volumului de fată.

            Ortodoxia are în centrul învăţăturii despre mântuire, ideea că noi nu ne mântuim singuri, ci în comuniune, împreună cu semenii noştri. De aceea şi centrul cultului divin, are în centrul ei Dumnezeieasca Liturghie, rugăciunea în comun, a tuturor membrilor comunităţii parohiale şi împărtăşirea fraţilor şi surorilor din acelaşi potir. Astfel atât binecuvântarea şi bucuriile, dar şi greutăţile, necazurile şi încercările sunt mult mai uşor de suportat în comuniunea eclezială. La fel, păcatul deşi are un efect personal, înstrăinarea de Dumnezeu, el aduce prejudicii şi semenilor noştri: „actul păcatului afectează într-un fel sau altul şi pe fratele de lângă mine, iar în acelaşi timp păcatul fratelui meu leagă alte păcate şi astfel putem vorbi de un păcat social, fiind vorba de un lanţ al păcatelor care ne afectează pe fiecare în parte, dar şi între noi,”-crede tânărul autor arădean.

            Astfel, înstrăinându-ne şi făcând vrăjmăşie între noi, urmarea firească este idolatria proprie. În loc să fie prezenţi în rugăciunea comună, în „modelarea” sufletului prin asceză, post şi rugăciune, omul contemporan vizitează templul stadionului, al sălilor de forţă, al sălilor de fitness. „Omul prin idolatrizare încearcă să-şi satisfacă pofetele trupeşti, care au devenit în zilele noastre un adevărat cult, iar tânărul trăieşte îmbrăţişarea zeităţilor afrodita şi Eros, alimentaţi fiind prin discursurile „renumiţilor” doctori, psihologi, romancieri, actori şi regizori de filme, care apar pe toate posturile de televiziune şi în mass- media.”

            Trebuie să recunoaştem că mass-media, în special televiziunea răpeşte cel mai mult timp al omului. Televizorul a devenit cel mai bun prieten al omului din betoane, al omului izolat, al omului singur într-o mulţime de oameni, al omului rupt de Dumnezeu şi de Biserică. Televizorul este „profesorul” noii generaţii. Tinerii nu ştiu să poate discuţii despre lucruri înalte, ci vocabularul lor se limitează la cuvinte precum: „beton”, „cool”, „aur”. Deci „manipularea omului prin presă, TV sau radio care au un impact foarte mare asupra publicului, acestea toate sunt manipulări ale diavolului, care încearcă scoaterea oricărei forme de manifestare religioasă din sufletul omului.”

            De asemenea, să nu uităm că timp de mai bine de jumătatea de veac, România a fost sub jugul comunist. Intelectualitatea a fost pusă la pământ, minţile strălucite, au luminat întunericul temniţelor, preoţii au sfinţit cu sângele lor pământul temniţelor. Iar locurile cheie de conducere, locurile fruntaşe au fost ocupate de oameni cu pregătire „îndoielnică” şi obţinute prin mijloace, nu de puţine ori cinstite. Din păcate, metehnele acelor vremuri de tristă amintire se văd până astăzi: o lume rece, o populaţei amorţită, conducători care „ţin cu dinţii de fotoliile călduţe, ba unii, dacă ar fi posibil, s-ar îngropa cu tot cu ele.”

            Şi astfel vom vedea cum tinerii cu adevărat buni vor pleca spre alte zări, în căutarea acelui „mai bine” pe care în ţară nu-l pot avea. Timpul nu are răbdare. Toate îl presează pe omul contemporan. Rugăciunea înveşniceşte timpul, dar se pare că grijile multiple nu pot fi amânate. Şi cum acestea sunt din ce în ce mai multe, timpul este dedicat lor în mare parte. Timpul, ca dar de la Dumnezeu, are o taină a sa, implică o responsabilizare a omului pentru petrecerea lui.

            Încheind scurta analiză a acestei cărţi vom putea spune că toate problemele vizează aspecte esenţiale ale vieţii noastre, unel dând răspunsuri, sau îndrumând spre unele direcţii întrebări pe care cu toţii, într-o mică sau mai mare măsură ni le punem. Astfel vom încerca să conştientizăm ceea ce este cu adevărat important în viaţa noastră, pentru ca în urma noastră să rămână lucruri cu adevărat frumoase...Această carte  nu poate fi recomandată unei anumite categori de oameni ci mai de grabă tuturor acelora care doresc să găsească  sensul frumosului și a divinului din punct de vedere teologic, literar și filosofic, tuturor celor care cred că ”în urma noastră pot râmâne multe lucruri frumoase...”

Carte frumoasă cinste cui te-a scris!(Tudor Arghezi)

Mrd. Ilota Sorin- Ioan

   Cartea poate fi achizitionata in Arad de la libraria "Alfa si Omega" de pe strada Metianu, de la Manastirea Hodos Bodrog si de la Biserica Spitalului Judetean Arad