sâmbătă, 12 februarie 2011

PRINCIPIILE SINCRODESTINULUI SI PRACTICI IMAGINATIVE DE AUTODETERMINARE


 I.  Sunt un fir din ţesătura cosmosului: Esenţa fiinţei mele este Realitatea Supremă, Sursa a tot ceea ce există. Îmi imaginez că:
 Întregul Universul se desfăşoară în interiorul meu.
Sunt conectat cu tot ceea ce există.
Sunt ca un glob de cristal care reflecta lumina tuturor celorlalte creaturi şi deasemenea reflecta lumina întregului Univers.
 Sunt o undă din oceanul conştiintei, conectat cu toate celelalte unde.
Sunt etern.
 
 II.  Prin oglinda relaţiilor îmi descopăr Sinele non-local. Eu sunt aceasta, tu eşti aceasta, totul  este aceasta şi aceasta este tot ceea ce este. Îmi imaginez că:
Spiritul meu nu se află doar în mine ci în toate vieţuitoarele şi în tot ceea ce este.
Cei din jurul meu sunt reflexia mea.
Când mă uit la Univers, mă uit în oglindă.
Pot vedea ceea ce văd alţii.
Pot simţi ceea ce simt alţii.
Sunt calităţile cale le preţuiesc cel mai mult în ceilalţi.
Ceilalţi reflectă calităţile care le preţuiesc în mine.
Sunt într-o sală a oglinzilor unde pot vedea kilometri întregi. Deşi par diferite, toate reflexiile sunt reflexiile mele.
 
 III.  Fii stăpânul dialogului tău interior. Fii  Iubire, Înţelepciune, Fericire. Dialogul meu interior reflectă focul din sufletul meu. Îmi imaginez că:
Sunt centrat şi într-o pace totală.
Mă uit în jurul meu cu înţelepciune şi pace.
Toate fiinţele îmi sunt egale.
Nu sunt afectat de laude sau critici.
Sunt concentrat pe călătorie, nu pe destinaţie.
În prezenţa mea toate ostilităţile sunt înlocuite de un sentiment de pace profundă.
Sunt detaşat de orice rezultat.
În mine există un ocean de pace profundă care nu este afectat de nici un fel de turbulenţe.
Iubirea radiază din mine cum lumina radiază dintr-un foc de tabără.
Sunt îndrăgostit de tot si toate, sunt “întoxicat” cu iubire.
Raspunsul corect apare spontan la orice întrebare care mi se adresează.
Ştiu exact ce să fac în orice situaţie.

IV. Intenţia ţese tapiseria Universului. Intenţiile mele au putere organizatoare infinită. Îmi imaginez că::
Întregul Universul este un ocean al conştiintei iar intenţiile mele explodează în interiorul sufletului împrăştiandu-se în întregul ocean al conştiintei.
Intenţia mea orchestrează activitatea infinită a Universului echilibrând întreg ecosistemul.
Intenţia mea îi poate vindeca pe cei care au nevoie de vindecare.
Intenţia mea poate aduce fericire şi râsete celor ce sunt necăjiţi.
Pot aduce succesul celor care eşuează.
Pot sa le dau putere celor care se simt slabi şi plini de frică.
Pot aduce speranţa celor care se simt lipsiţi de speranţă.
Gândurile şi sentimentele mele afectează forţele naturale ale Universului. Pot aduce ploaie şi soare, nori şi
curcubee.
Orice intentie, gând sau faptă a mea aduce un beneficiu Planetei.

V. Linişteşte-ţi turbulenţele emoţionale. Sunt eliberat la nivel emotional. Îmi imaginez că:
Sinele meu e fără formă fizică, un câmp de inteligenţă nelimitat în spaţiu si timp.
Am lăsat în urmă pentru totdeauna orice sentiment de furie şi orice resentimente.
Sunt eliberat de a judeca şi de a mă simţi judecat si vinovat.
Nu sunt atras niciodată în melodrame şi isterii.
Pot alege orice emoţie care vreau să o experimentez.
Pot îndeplini orice vis care doresc să-l îndeplinesc.
Sunt eliberat de comportamente predefinite şi automate.
Sunt eliberat de orice fel de dependenţe.
Nu particip în nici un fel de bârfe.
Sunt liber să răspund la cel mai înalt nivel oricare ar fi situaţia şi comportamentul celor din jur.
Nu există nici un fel de limită în ceea ce pot manifesta.
În fiecare moment există posibilităţi infinite.

VI. Celebrează dansul cosmosului.  Dau naştere Entitatilor din mine iar ele  îşi exprimă toate atributele şi puterile lor prin mine. Îmi imaginez că:
Sunt un schimbător de forme.
Pot să exprim atât masculinul cât şi femininul.
Sunt puternic, decisiv, curajos şi articulat.
 Sunt frumos, sexual, intuitiv şi plin de afecţiune.
  Sunt la fel de stabil ca şi un munte.
 Sunt la fel de flexibil că şi vântul.
 Sunt un înger cu aripi.
 Sunt o fiinţă iluminată cu compasiune infinită.
 Sunt o fiinţă divină care se joacă în decoruri celeste.
Sunt un schimbător de forme deci pot deveni orice animal, pasăre, insectă, plantă sau chiar o piatră.
Toate fiinţele mitice se află în mine deşi sunt câteva arhetipuri în care mă identific cel mai bine.
 Pot deveni eroii sau eroinele pentru care am o profundă admiraţie.

VII. Accesarea conspiraţiei improbabilităţilor. Plutesc în dansul cosmic. Imi imaginez  că:
Mă  mişc în ritm cu impulsurile Universului conştient.
Dansez pe ritmurile Universului.
Ritmurile corpului meu se află în armonie perfectă.
Corpul meu este o simfonie.
Sunt armonia Universului.
Când caut ceva Universul îmi dă indicii sub forma coincidenţelor/sincronicitatilor.
Există o legătură între întâmplările din visele mele şi cele petrecute cand sunt treaz.
Mă transform şi evoluez într-o fiinţă superioară.
Există importantă şi scop în tot ceea ce se întâmplă şi în tot ce fac.
Am o contribuţie de adus în această lume.
Viaţă e plină de coincidenţe si sincronicitati.
Pot observa ceea ce alţii s-ar putea să nu observe.
Văd înţelesul ascuns din spatele evenimentelor.
Viaţă e plină de momente înălţătoare.
Am talente unice care le utilizez pentru a-i ajuta şi a le servi altora.
Toate relaţiile mele sunt înălţătoare şi încântătoare.
Prezenţa mea încântă şi binedispune.

Niciun comentariu: